Standard FCI nr. 344
Originea
Primul Akita, Kamikaze-Go, a fost adus in SUA de catre legendara Hellen Keller, in 1937, urmat de Kenzan-Go, in 1939. Apoi, imediat dupa razboi, au inceput sa fie adusi multi Akita, in principal de tip Kongo-Go. Multi militari si oameni de afaceri americani voiau sa se intoarca din Japonia cu propriul lor Akita, ba chiar si cu inca vreo 3-4 pentru prieteni. Astfel, in scurt timp, au aparut o multime de crescatorii care produceau pui "pe banda rulanta", deseori de proasta calitate, pentru a fi vanduti americanilor. In 1956 unsprezece pasionati care detineau 30 de exemplare au fondat Akita Kennel Clubul american care, in 1960 si-a schimbat denumirea in Akita Club of America (ACA), iar AKC recunoste Akita, in 1973. Dupa ce lucrurile s-au pus la punct si s-a definitivat inscrierea in cartea de origini a AKC, s-a luat hotararea ca exemplarele importate din Japonia sa nu mai fie inregistrate in AKC si ACA, deoarece Japonia refuza reciprocitatea in aceasta directie. Apoi, in 1992, clauza de reciprocitate a fost adoptata si au reaparut importurile din Japonia. Rezultatul acestor tribulatii, alimentate in buna parte de orgoliu, a fost faptul ca Akita asa-zis american s-a constituit intr-o rasa diferita, dar nu foarte deosebita. Un Akita "american" de astazi, provenind din linia Ichonoseki, poate trece oricand drept "Japonez". Global, insa, diferentele exista si este clar ca rasa a evolut catre doua tipuri principale: cei americani au devenit mai inalti si mai solizi, cu bot mai scurt si mai puternic, avand frecvent masca neagra si fara a li se impune urajiro, in timp ce Akita japonez este mai rafinat, mai stilizat, cu bot ceva mai lung si are un colorit strict din care orice pata neagra este exclusa. Deoarece Standardul dictat de AKIHO in 1955 era perfect aplicabil si americanilor, problemele fundamentale au aparut de abia in 1990, cand FCI a recunoscut Standardul JKC. Drept urmare, exemplarele de tip american aflate in tarile membre FCI nu au mai putut fi acceptate drept Akita. Multi Akita, campioni in tarile europene, ajunsesera peste noapte chiar exclusi de la reproductie! Intrucat situatia era grava, mai ales pentru ca efectivul american este foarte numeros si in afara SUA (Anglia, Canada, Africa de Sud si Australia recunosteau tot varianta americana), problema trebuia solu-tionata. In 1997 si 1998 (in Japonia si, respectiv, in Germania) au avut loc primele doua congrese mondiale ale rasei. Rezultatul eforturilor conjugate au facut ca, incepand cu 1999, FCI sa recunoasca varianta americana drept o noua rasa Marele Caine Japonez.
Profilul rasei
Caracteristicile acestei rase sunt in totalitate aceleasi cu al rasei Akita Inu. Akita a fost un caine de vanatoare, de razboi, trecut ilustrat de curajul si tinuta sa mandra. Dar poate definindu-l drept caine de companie, s-a vrut sa se dea uitarii utilizarea sa drept caine de lupta. Akita este o rasa unica. Poate fi inteleasa profund sau deloc. Expresia cea mai utilizata de japonezi pentru el este Ichi-Ban, adica mandrie naturala. Fara aceasta calitate morala cainele nu este un Akita. Demnitatea este un element fundamenatal al acestei rase deoarece demnitate este fundamentala in cultura orientala. Ca orice caine, Akita are nevoie de incredere, afectiune si liniste. Este necesar ca stapanul sa-si exercite cu echilibru autoritatea, impunandu-i cu calm si fermitate regulile. Aceasta nu inseamna folosirea fortei ci unui ton ferm, decis si recompensarea cainelui cand executa o comanda. Datorita curajului si devotamentului fata de stapan este dispus sa lupte. E dispus la lupta, impreuna cu omul, pentru om, dar agresivitatea sa nu constituie un scop in sine. Cu toate aceste, Marele Caine Japonez e un adevarat luptator: nu se supune si nu fuge si doar cu un moment inainte de a ataca isi arata intentia. Din acest motiv el nu este un caine pentru toti. In afara de exagerari, un nivel minim de dresaj pentru Akita nu e numai util ci si necesar. Marele Caine Japonez este si foarte inteligent. El poseda capacitate de a judeca si are o natura foarte independenta. El invata totul foarte repede, dar se plictiseste usor. Ei sunt inteligenti si pot discerne, doua calitati importante pentru un caine de paza. Strainii nu sunt bineveniti intr-o casa in care propritarii sunt plecati, dar Cainele Japonez poate discerne intre oaspeti si intrusi. El se intelege foarte bine cu copiii, dar succesul sau esecul acestei relatii depinde de stapan, de educatia copilului si de temperamentul cainelui. Puii de Akita crescuti cu copii sunt buni cu acestia. Un Caine Japonez insa nu va tolera abuzurile din partea unui copil, mai ales daca nu e copilul familiei. El nu este un caine pentru oricine, este de preferat ca persoana care il achizitioneaza sa fi avut un alt caine inainte.
Aspectul general
Caine de talie mare, cu constitutie solida, cu proportii echilibrate si osatura masiva. Caracteristicile principale ale rasei sunt capul relativ lat, aproape tringhiular, botul solid, ochii destul de mici si urechile erecte, orientate spre inainte, in prelungirea liniei gatului.
Proportii importante
Inaltimea la greaban trebuie sa fie la masculi 9/10 din lungimea corpului, iar la femele 9/11 din lungimea corpului. Adancimea toracica este jumatate din inaltimea la greaban. Raportul cranio-nazal este 3/2 (lungimea botului este 40% din lungimea totala a capului).
Comportament si caracter
Prietenos, vigilent, receptiv, demn, docil si curajos.
Capul
Masiv, bine proportionat in raport cu corpul. in repaos, pielea capului nu formeaza riduri. Vazut de sus, capul are forma unui triunghi, aproape echilateral, cu varful retezat. Craniu: plat si lat intre urechi. Silon median destul de lung, dar slab marcat.Stop marcat dar nu abrupt. Regiune faciala: trufa lata si neagra; la exemplarele albe se admite trufa de culoare deschisa, dar nu este de preferat.
Botul: Lat, inalt si plin. Buze negre, care nu trebuie sa atarne. Buze de culoarea carnii se admit doar la cainii albi. Limba este roz.
Dentitia: Maxilare solide, puternice, nu rotunjite. Dantura puternica, regulata si completa. Se prefera muscatura in foarfeca, dar se accepta si cea in cleste.
Ochii: De culoare maro inchis, relativ mici, neproeminenti, aproape triunghiulari. Pleoapele adera bine la globul ocular si conturul lor este negru; doar la cainii albi se admite conturul pleoapelor roz.
Urechile: Ferm ridicate, triunghiulare, cuflt varful usor rotunjit si relativ mici. Pentru a aprecia lungimea, pliem urechea catre fata si varful ei nu trebuie sa depaseasca marginea pleoapei superioare. Sunt late la baza, nu sunt prinse prea sus si, vazute din profil, par a fi in prelungirea liniei superioare a gatului.
Gatul, linia superioara, corpul
Gatul: Gros, musculos, tronconic si relativ scurt; salba aproape imperceptibila. Conturul pronuntat al cefei se uneste armonios cu baza craniului.
Corpul: Usor alungit. Pielea nu este nici prea subtire, nici prea intinsa dar nici prea larga. Spate drept. Zona renala puternic muscularizata. Piept larg si adanc. Zona sternala bine dezvoltata, coaste bine rotunjite. Linie inferioara moderat ascendenta.
Coada: Prinsa sus, groasa si puternica mai ales la baza. Acoperita cu par abundent dar care nu trebuie sa formeze franjuri. Purtata curbat si formand fie 3/4 de bucla completa, fie o bucla intreaga, fie o bucla dubla. Totdeauna extremitatea cozii se sprijina pe spate sau coboara lateral, sub linia spatelui (pozitie obligatorie pentru coada curbata in 3/4 de bucla). Daca este intinsa in jos (pentru a i se verifica lungimea) varful cozii atinge jaretul.
Membrele
Membrele anterioare: Osatura groasa si aplomburi drepte, umeri solizi si puternici, moderat angulati. Metacarpul formeaza un unghi de 15 grade cu verticala.
Membrele posterioare: Foarte musculoase, cu an-gulatii moderate si aplomburi drepte. Osatura aproape la fel de groasa ca cea a membrelor anterioare. Jareti coborati. De obicei, pintenii sunt retezati.
Labele: Rotunde, compacte (labe de pisica), cu buna osatura si cuzineti plantari bine dezvoltati.
Roba
Parul: Par tector tare si cu fir drept, usor infoiat, semilung: firele cele mai lungi sunt pe coada, apoi, pe greaban si crupa firul are circa 5 cm, iar pe restul corpului este o idee mai scurt. Pe cap, pe urechi si in partea inferioara a membrelor, parul tector este scurt. Subparul este dens, moale si mai scurt decat parul tector.
Culoare: Toate culorile sunt admise (roscat, rosu-portocaliu, alb etc.), inclusiv robele tigrate si cele cu panas. Culorile trebuie sa fie stralucitoare; marcajele sunt bine repartizate, cu sau fara masca si dunga alba pe cap. Cainii complet albi nu au masca. Robele cu panas sunt pe fond alb, iar petele de culoare sunt uniform repartizate acoperind capul si cel putin o treime din corp; subparul poate fi de o alta culoare decat parul tector.
Talia
Masculi 66 - 71 cm, femele 61 - 66 cm.
Miscarea
Elastica si puternica. Acopera bine terenul.
Defecte eliminatorii
Orice abatere fata de cele de mai sus constituie un defect. Fiecare defect se va penaliza in functie de marimea respectivei abateri. Nerespectarea dimorfismului sexual (masculi efeminati, femelej cu aspect masculin). Cap ingust sau cilindric. Dinti lipsa (cu exceptia a 2 PMl si/sau M3). Limba patata. Ochi de culoare deschisa. Coada scurta. Coate deviate spre inafara sau spre inauntru. Par formand chiar si cea mai mica urma de guler sau de franjuri. Caine fricos sau agresiv.
Defecte grave: Lipsa marcata de substanta, Osatura prea usoara.
Defecte eliminatorii: Trufa total sau partial depigmentata (cu exceptia celor complet albi). Urechi purtate altfel decat erect. Prognatism. Coada dreapta sau in forma de secera. Masculi mai mici de 63,5 cm si femele sub 58,5 cm.
Nota: Masculii trebuie sa aiba doua testicule evidente, normal dezvoltate si complet coborate in scrot.
Citeste anunturi vanzare/ cumparare/ donatie Akita American
Prezentare realizata de: Mihai Lungu